CFR Cluj 3
FK Sutjesk 1
Unirea Urz 0
CFR Cluj 1
CFR Cluj 1
Steaua 1
Otelul Gal 1
CFR Cluj 0
CFR Cluj 13.03
Dinamo Buc 20:00
Autorul euro-golului prin care CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, Cristian Panin, spune că meritul este al întregii echipe şi nu doar al său
CFR s-a chinut din greu să elimine "Gaşca nebună" din Regie
Meciul de aseară, din Giuleşti, n-a stîrnit interes în rîndul bucureştenilor
Partida de aseară s-a desfăşurat pe o temperatură redusă, la ora startului meciului nefiind mai mult de 5-6 grade
Începînd cu ora 14:30, aici veţi putea urmări, în timp real, cele mai importante faze ale partidei din 16-imile Cupei României, dintre "U" Cluj şi CFR Cluj
Purtătorul de cuvînt al Jandarmeriei Cluj, locotenentul Ilie Milici, a dezvăluit că fanii celor două formaţii, "U" Cluj şi CFR Cluj, sînt pasibili de amendă pentru nerespectarea locaţiilor de întîlnire, stabilite de autorităţilor locale
Jucătorii lui CFR Cluj au ajuns şi ei la stadionul "Ion Moina", în urmă cu aproximativ 20 de minute. Aceştia au fost transportaţi la stadion cu un autobuz de transport local şi însoţiţi de o dubă a jandarmeriei
Cu două zile înaintea partidei dintre "U" Cluj şi CFR Cluj, din 16-imile Cupei României, preşedintele feroviarilor, Iuliu Mureşan declara că «Nu sînt masochist să mă duc pe "Moina", la meciul cu "U", să văd cum mă înjură. Nu am ce căuta acolo».
Jucătorul lui CFR Cluj, Gabi Mureşan, a spus că fotbaliştii sînt concentraţi pe ceea ce se va întîmpla în teren, şi nu în tribune
Vicepreşedintele FRF, Patriţiu Abrudan, crede că "U" poate produce surpriza doar dacă feroviarii vin cu rezervele.
Fiecare titular al lui Trombetta va încasa 100 de milioane de lei vechi pentru un succes cu "U". În cazul unei înfrîngeri, jucătorii vor fi penalizaţi cu aceeaşi sumă
Clujeanul Szabo Gero face parte din brigada delegată la derby-ul "U" - CFR
Primăria le-a interzis fanilor lui "U" să se adune în centrul oraşului înaintea derbyului de azi, ei spun că nu se vor supune
Ultima victorie a CFR-ului cu scorul de 2-0 datează din luna august, în partida contra Buzăului, în vreme ce 'U' a pierdut ultima dată cu acest scor în luna martie, la Bistriţa. Cu toate acestea, cel mai probabil scor, în opinia caselor de pariuri, este cel de 0-2, cotat cu 6.00.
Un comitet format din edili locali, jandarmi şi poliţişti, au decis, în cadrul unei şedinţe ca galeria Universităţii Cluj să se întîlneacă marţi, 13 octombrie, pe platoul Sălii Sporturilor, pentru a se evita incidentele, deşi fanii "şepcilor roşii" doreau iniţial să se întîlnească în zona pietonală de pe bulevardul Eroilor.
Preşedintele campioanei CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, că nu îşi face probleme în privinţa partidei din 16-imile de finală ale Cupei României cu Universitatea Cluj, deoarece elevii lui Trombetta sînt mult prea valoroşi pentru a rata calificarea.
Intră aici pentru a vedea cîteva imagini cu bucuria jucătorilor clujeni, după cîştigarea Cupei României
Portughezul Antonio Semedo a cîştigat titlul de cel mai bun jucător al finalei de la Piatra Neamţ
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a fost mulţumit de calitatea jocului dintre CFR Cluj şi Unirea Urziceni cît şi de organizarea finalei Cupei.
CFR a avut un sezon perfect. Aseară, noua campioană şi-a adjudecat şi Cupa.


13.03.2010 20:00
Asteptam opinia ta si sugestiile despre noul site. Multumim!