Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
28.02.2011 FOTBAL

CFR îşi asociază imaginea cu Roşia Montană Gold Corporation

Clujenii au semnat un contract de sponsorizare cu compania care derulează controversatul proiect minier din Munţii Apuseni

Parteneriatul va fi semnat miercuri şi oficializat într-o conferinţă de presă la care vor participa preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, şi directorul general al RMGC, Dragoş Tănase. Principalul sponsor al clujenilor era Cosmote, iar cel mai vizibil pe tricoul de joc apărea numele celui de-al doilea acţionar al clubului, firma Energobit. RMGC este o companie înfiinţată în 1997, în judeţul Alba, ai cărei acţionari sînt Gabriel Resources, cu 80,46 la sută, Minvest Deva, cu 19,31 la sută şi alţi acţionari minoritari (0,23 la sută). Compania derulează în Apuseni un proiect minier extrem de controversat care a stîrnit reacţii dure din partea organizaţiilor ecologice şi non-guvernamentale care văd în exploatarea de la Roşia Montană riscul contaminării unei zone foarte populate cu cianură. Pînă în prezent, Gabriel Resources a investit în România aproximativ 400 de milioane de dolari prin RMCG, se arată pe site-ul oficial al companiei.

COMENTARII (328)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 »
De saliceanu pe 01.03.2011 la 19:25

retardila a spus pe 01.03.2011 19:07 Albule, este oficial. Maine se semneaza. E pe site-ul clubului. Cine intocmeste petitia?

Chiar daca o semnam TOTI, n'o sa ne bage nimeni in seama. Ca'i democratie.
CITEAZA
De retardila pe 01.03.2011 la 19:07

albusibiu a spus pe 01.03.2011 16:14 Sustin ideea ta, cj007. Mai intai trebuie sa asteptam ca acest fapt sa devina public, nu putem protesta (cei care avem de gand sa facem asta) doar dupa un articol din ziarul care il dadea de pilda pe Sougou transferat la CFR. Asteptam ziua de maine si dam drumul la petitie? Din asocierea asta unii se vor alege cu aurul iar altii cu noroiul.

Albule, este oficial. Maine se semneaza. E pe site-ul clubului. Cine intocmeste petitia?
CITEAZA
De capitala_cluj pe 01.03.2011 la 18:43
link-ul exact cfr1907.ro/ro/stiri/1 750/conferinta-de-presa-020320 11/
CITEAZA
De cj.07.cfr pe 01.03.2011 la 18:43

retardila a spus pe 01.03.2011 18:20 In concluzia Generatiei Noi nu-i pasa daca vine sponzorizare de la IG Farbenindustrie AG Germany, celebrii producatori de Cyclon B, numai bani sa fie....Vai, trist viitor are tara...

No, footamapoola (musai sa fiu vulgar)! Vrei sa lasi copiilor o tara si ei te intreaba daca nu vrei mai bine sa le dai acum banii pe ea... Ligatura si vasectomia salveaza Romania!
CITEAZA
De capitala_cluj pe 01.03.2011 la 18:40
gata. cfr 1907. ro/ro/stiri/17 50/conferinta-de-presa-0203 2011/ IDEEA CFR - cea evocata de saliceanu - este din pacate doar o amintire. Nu mai exista. CFR-ul lui Pászkány, simbolul tolerantei si al Ardealului civilizat a fost incetul cu incetul tarat in mocirla de care credeam ca ne deosebim - de insusi Pászkány, investitorul fara scrupule care este incapabil sa se lepede de provincialismul mediocru, de viziunea capitalista PRIMITIVA, de nonvalori, de masini negre si geci negre de piele. Stiu ca exista un altfel de capitalism mult mai uman si exista un altfel de CFR, cel al lui saliceanu si al lui albu, dar pentru moment, CFR-ul a murit. Semnez orice petitie, chiar daca nu ma mai simt "reprezentat" de acest club.
CITEAZA
De saliceanu pe 01.03.2011 la 18:30

retardila a spus pe 01.03.2011 18:20 In concluzia Generatiei Noi nu-i pasa daca vine sponzorizare de la IG Farbenindustrie AG Germany, celebrii producatori de Cyclon B, numai bani sa fie....Vai, trist viitor are tara...

Oare cu cata tristete sa uita la noi generatia si mai veche ?
CITEAZA
De retardila pe 01.03.2011 la 18:20

vladutmoso a spus pe 01.03.2011 17:45 Vreti sustinere numai cu principii? zau? Atunci de pazskany si muresan ce mai ziceti? de blatul din meciul cu gloria bistrita din tur? inseamna ca aplicati sistemul de valori o data la o situatie si o data la alta, dupa cum va convine. imi repet ideea:orice investitie este buna

In concluzia Generatiei Noi nu-i pasa daca vine sponzorizare de la IG Farbenindustrie AG Germany, celebrii producatori de Cyclon B, numai bani sa fie....Vai, trist viitor are tara...
CITEAZA
De gazsi pe 01.03.2011 la 18:10
Sunt lucruri mult mai importante in viata ca fotbalul. Pentru mine mediul in care traiesc inseamna mai mult decat clasamentul echipei favorite.
CITEAZA
De albusibiu pe 01.03.2011 la 17:52

vladutmoso a spus pe 01.03.2011 17:45 Vreti sustinere numai cu principii? zau? Atunci de pazskany si muresan ce mai ziceti? de blatul din meciul cu gloria bistrita din tur? inseamna ca aplicati sistemul de valori o data la o situatie si o data la alta, dupa cum va convine. imi repet ideea:orice investitie este buna

Avem de-a face cu o "victima" a GSP-ului. Cica "blatul cu Bistrita din tur". Pana la urma se pare ca are si Becali discipolii sai. E greu sa-l faci pe unul ca asta sa priceapa logica unei chestiuni principiale.
CITEAZA
De saliceanu pe 01.03.2011 la 17:48

vladutmoso a spus pe 01.03.2011 17:45 Vreti sustinere numai cu principii? zau? Atunci de pazskany si muresan ce mai ziceti? de blatul din meciul cu gloria bistrita din tur? inseamna ca aplicati sistemul de valori o data la o situatie si o data la alta, dupa cum va convine. imi repet ideea:orice investitie este buna

Crede'ma: nu ti'ai ales persoana potrivita sa te exprimi astfel....mai gandeste'te.
CITEAZA
De vladutmoso pe 01.03.2011 la 17:45

saliceanu a spus pe 01.03.2011 17:33 Ne bucuram sa primim sustinere din partea oricui care stie sa respecte anumite principii. Noi nu traim pe stadion, nici in sticla televizorului, ci in lumea reala. Si nu putem sa ne purtam irational numai pt ca dorinta noastra de a ne droga e mai mare decat ce putem accepta de bun simt in viata de zi cu zi. Sincer, mie mi'e tare dor ce IDEEA CFR.

Vreti sustinere numai cu principii? zau? Atunci de pazskany si muresan ce mai ziceti? de blatul din meciul cu gloria bistrita din tur? inseamna ca aplicati sistemul de valori o data la o situatie si o data la alta, dupa cum va convine. imi repet ideea:orice investitie este buna
CITEAZA
De retardila pe 01.03.2011 la 17:44

vladutmoso a spus pe 01.03.2011 17:21 inseamna ca nu esti un suporter adevarat si CFR n-a pierdut nimic. Tu chiar nu realizezi ca fotbalul nu se joaca pe burta goala? si nici cu crampoane de lemn si cu mingie de carpa? un suporter adevarat ar trebui sa se bucure ca echipa sa primeste sustinere din partea unei companii mari.

Copile, daca ai trai din sume produse de vara-ta (ca m-am cenzurat) pe centura, ti-ai pune poza ei pe geaca si ai si scrie si nr. ei de telefon?
CITEAZA
De saliceanu pe 01.03.2011 la 17:33

vladutmoso a spus pe 01.03.2011 17:21 inseamna ca nu esti un suporter adevarat si CFR n-a pierdut nimic. Tu chiar nu realizezi ca fotbalul nu se joaca pe burta goala? si nici cu crampoane de lemn si cu mingie de carpa? un suporter adevarat ar trebui sa se bucure ca echipa sa primeste sustinere din partea unei companii mari.

Ne bucuram sa primim sustinere din partea oricui care stie sa respecte anumite principii. Noi nu traim pe stadion, nici in sticla televizorului, ci in lumea reala. Si nu putem sa ne purtam irational numai pt ca dorinta noastra de a ne droga e mai mare decat ce putem accepta de bun simt in viata de zi cu zi. Sincer, mie mi'e tare dor ce IDEEA CFR.
CITEAZA
De vladutmoso pe 01.03.2011 la 17:21

capitala_cluj a spus pe 01.03.2011 17:17 DEZGUSTATOR! Din momentul in care stirea este confirmata oficial, eu nu ma mai consider suporter CFR.

inseamna ca nu esti un suporter adevarat si CFR n-a pierdut nimic. Tu chiar nu realizezi ca fotbalul nu se joaca pe burta goala? si nici cu crampoane de lemn si cu mingie de carpa? un suporter adevarat ar trebui sa se bucure ca echipa sa primeste sustinere din partea unei companii mari.
CITEAZA
De capitala_cluj pe 01.03.2011 la 17:17
DEZGUSTATOR! Din momentul in care stirea este confirmata oficial, eu nu ma mai consider suporter CFR.
CITEAZA
De dragosv97 pe 01.03.2011 la 16:53

kalmkhoor a spus pe 01.03.2011 15:54 Aici nu e vorba de un dar, ci de contract. Contract facut pe un cal infectat. Nu conteaza cine cat de mult e documentat de pe aceasta lista, problema oricum ne depaseste intrucat e bine stiut ca si marinarul a iesit sifonat din sustinerea acestui proiect. Exploatarea conform planului RMGC este blocata de UE. Deci asocierea cu ei pina nu se rezolva problema e o gafa uriasa, atat in interior, adica pentru clujeni, ardeleni, cat si in afara, adica in Europa. Campania impotriva RMGC e mare si agresiva, si e pe buna dreptate. Daca se face contractul de sponsorizare cu ei, si eu pun fularul si tricoul CFR in dulap pina cand vin vremuri mai bune (am mai scris, mai bine in Liga II, decat cu Cianul Campioni).

Nu stiu de unde ai scos tu asta si chiar as vrea sa vad de unde ai tu informatia cum ca exploatarea cu cianura e blocata in UE. Nu este deloc blocata, ci i s-au adus niste reglementari noi. intai informeaza-te si apoi discuta
CITEAZA
De armand pe 01.03.2011 la 16:34
Stirea este neconfirmata si sursele autorizate ale clubului nu stiu nimic. O alta stire demna de gsp! :D
CITEAZA
De albusibiu pe 01.03.2011 la 16:14

cj.07.cfr a spus pe 01.03.2011 13:12 Daca apare azi Paszkany la orice televiziune si declara ca nu mai are destui bani sa sustina CFR-ul, mai ca inteleg (desi nu accept) pactul cu "aurul". Daca nu, cred ca e timpul sa dam drumul la o noua petitie on-line, macar sa aflam cati dintre suporterii feroviari sunt "mandri" de a fi ceferisti cu orice pret.

Sustin ideea ta, cj007. Mai intai trebuie sa asteptam ca acest fapt sa devina public, nu putem protesta (cei care avem de gand sa facem asta) doar dupa un articol din ziarul care il dadea de pilda pe Sougou transferat la CFR. Asteptam ziua de maine si dam drumul la petitie? Din asocierea asta unii se vor alege cu aurul iar altii cu noroiul.
CITEAZA
De cj.07.cfr pe 01.03.2011 la 16:09

kalmkhoor a spus pe 01.03.2011 15:54 Aici nu e vorba de un dar, ci de contract. Contract facut pe un cal infectat. Nu conteaza cine cat de mult e documentat de pe aceasta lista, problema oricum ne depaseste intrucat e bine stiut ca si marinarul a iesit sifonat din sustinerea acestui proiect. Exploatarea conform planului RMGC este blocata de UE. Deci asocierea cu ei pina nu se rezolva problema e o gafa uriasa, atat in interior, adica pentru clujeni, ardeleni, cat si in afara, adica in Europa. Campania impotriva RMGC e mare si agresiva, si e pe buna dreptate. Daca se face contractul de sponsorizare cu ei, si eu pun fularul si tricoul CFR in dulap pina cand vin vremuri mai bune (am mai scris, mai bine in Liga II, decat cu Cianul Campioni).

Din pacate, se pare ca CFR nu prea mai are de gand sa iasa degraba prin Europa.
CITEAZA
De kalmkhoor pe 01.03.2011 la 15:54

vladutmoso a spus pe 01.03.2011 13:00 stiti cum e aia cu calul de dar nu se cauta la dinti? Asa si aici. Primiti bani ca sa se poata imbunatati performanta. Banii sunt bani. Nu conteaza de unde

Aici nu e vorba de un dar, ci de contract. Contract facut pe un cal infectat. Nu conteaza cine cat de mult e documentat de pe aceasta lista, problema oricum ne depaseste intrucat e bine stiut ca si marinarul a iesit sifonat din sustinerea acestui proiect. Exploatarea conform planului RMGC este blocata de UE. Deci asocierea cu ei pina nu se rezolva problema e o gafa uriasa, atat in interior, adica pentru clujeni, ardeleni, cat si in afara, adica in Europa. Campania impotriva RMGC e mare si agresiva, si e pe buna dreptate. Daca se face contractul de sponsorizare cu ei, si eu pun fularul si tricoul CFR in dulap pina cand vin vremuri mai bune (am mai scris, mai bine in Liga II, decat cu Cianul Campioni).
CITEAZA
De retardila pe 01.03.2011 la 15:40

nea_silica a spus pe 01.03.2011 14:45 Interesant articol. Însă din păcate drumul de la obținerea unui brevet și până la punerea în practică a ideii este foarte lung. Să dea Domnul să reușească băimărenii.

Nea Silica, cred ca 12 ani ar ajunge....Am citit si eu articolul, daca juma' e adevarat ar fi super OK. Si am observat un mic detaliu: la Rosia concentratiile de Au si Ag sint de 3-8 ori mai mici decat la alte halde..
CITEAZA
De nea_silica pe 01.03.2011 la 14:45

cj.07.cfr a spus pe 01.03.2011 14:23 Pentru cei care vor sa vada ca se incearca si metode romanesti de exploatare, fara cianuri: (http://)justitiarul.ro/editor ial/247-muntii-nostri-aur-poar ta.html

Interesant articol. Însă din păcate drumul de la obținerea unui brevet și până la punerea în practică a ideii este foarte lung. Să dea Domnul să reușească băimărenii.
CITEAZA
De retardila pe 01.03.2011 la 14:36

gazsi a spus pe 01.03.2011 14:25 Daca CFR se asociaza cu Gold Corporation e nu voi mai suporta aceasta echipa. Nu ma mai duc la meciuri, nu voi cumpara din suporter shop, si nu ma voi uita la televizor cand joaca. Proiectul de la Rosia Montana nu este agreata de Academia Romana si nici de principalele biserici din Romania. E bine sa atragem sponsori, dar conteaza si reputatia companiei respective. Banii sunt importanti, dar renumele e mult mai important. Prin pierdera imaginii se pierd bani pe termen lung din alte surse. Nu stiu ce se intampla cu clubul acesta, dar in ultimul timp se iau decizii eronate pe toate planurile. Conducatorii apar tot mai mult in massmedia, vorbesc mult si fac putin, a disparut modestia care ne caracteriza acum patru-cinci ani. Echipa e pe locul 8, dar Paszkany vorbeste in continuare de titlu si de cinci victorii unul dupa altul. Ar trebui sa fim mai umili, sa acceptam realitatea si sa ne concentram la antenamentul urmator iar dupa aceea la meciul urmator. Nici nu a inceput returul si visam la meciul nr. 5. Unde a disparut profesionalismul cu care ne place sa ne mandrim? Mi-e dor de echipa de acum patru ani si de atmosfera de atunci.

Perfecta dreptate! Si daca tot vorbim de sponsori si de modelul Barcelona :))), acestia din urma-s prosti: dau 1 mil euro la Unicef pentru imagine, ba mai si joaca cu sigla pe piept.....Nebuni, ce mai!
CITEAZA
De nea_silica pe 01.03.2011 la 14:36

pantia09 a spus pe 01.03.2011 13:14 Dar sponsorizari Coca Cola, Rompetrol, Rafo, etc sunt ok? Pe pariu ca nici 20% din cei care comenteaza nu stiu despre ce va fi vorba la Rosia Montana, dar au auzit ca e bine sa fie impotriva.

Căzuși ca musca în lapte. Ia vezi pe prima pagină citările din Dl. M. Goțiu. Io sunt ageamiu (și) în această problema, domnia sa nu. Dar presupun că știu mult mai mult despre acest subiect decât matale, din câte am citit peste tot. Nici io nu suport exagerările ecologiștilor. Dar în acest caz, e vorba de o mârșăvie. Mai documentează-te, tinere domn.
CITEAZA
De retardila pe 01.03.2011 la 14:31

retardila a spus pe 01.03.2011 14:29 Pierzi pariul...Dar permite-mi si o intrebare: de ce nu se accepta sponsorizari de la Arpad Paszkany????

Cu o mica completare: pe banii tai si profitul meu maine bag o echipa in "C".
CITEAZA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 »

Comenteaza


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu

ALTE STIRI DIN FOTBAL

Băieţi de milioane...

Clujenii şi-au surclasat adversarii în retur. Kapetanos a deschis scorul. Elveţienii puteau reveni în joc, dar...

Supermutare! » CFR...

Jucătorul care a evoluat în sezonul trecut în Primera Division, la Gijon, va fi cedat în Liga 1 pînă în vara...

FC Basel - CFR Cluj...

După un început timid, în care FC Basel a făcut tot ce a vrut cu apărarea CFR-ului, clujenii au reuşit să...

Basel e în formă »...

Alexander Frei a fost menajat la ultimele partide pentru a fi pe teren la confruntarea cu CFR

MECIURI

  • Rapid
    Rapid
  • -
  • CFR Cluj
    CFR Cluj

25.08.2016 21:30

CELE MAI COMENTATE

MOTORSPORT

Un raliu care a decurs bine, dar s-a sfarsit prost!

Bogdan Marisca si Sebastian Itu au demonstrat la “Timis Rally – Realitatea TV” ca sunt intr-o forma buna si sunt pregatiti sa se lupte pentru podiumul campionatului. Inca din a treia proba speciala a raliului cei doi s-au instalat in fruntea clasamentului provizoriu al competitiei, pozitie pe care au pastrat-o, cu o singura exceptie, pana dupa speciala cu numarul 12


AUTOGRAFELE CLUJENILOR

SITEURI CFR CLUJ

LEGENDE

Ferguson din Gruia

Doctorul Rădulescu, al cărui nume îl poartă arena pe care joacă liderul, a făcut istorie la CFR şi datorită metodelor sale inedite

ANTENA1.O

  • SUGESTII

Parerea ta conteaza!

Asteptam opinia ta si sugestiile despre noul site. Multumim!

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
40 1 2 3 4 5 6 7
41 8 9 10 11 12 13 14
42 15 16 17 18 19 20 21
43 22 23 24 25 26 27 28
44 29 30 31        

SONDAJ

Care credeți că e cea mai importantă achiziție a verii?

  1. Sougou 214 ( 45.82 %)
  2. Weldon 142 ( 30.41 %)
  3. Camora 60 ( 12.85 %)
  4. Renan Garcia 24 ( 5.14 %)
  5. Ronny 19 ( 4.07 %)
  6. Lionn 8 ( 1.71 %)
  7.  
  8. Total : 467

  1. » arhiva sondaje

Programul GSPTV

  • Sursa programelor TV


Studiul de Audienta si Trafic Internet
paykasa - paykasa kart