Antonio Alberto Bastos Pimparel. Pe scurt, Beto. A venit în România după un sezon care a început cu Mondialul din Africa de Sud şi s-a încheiat cu fiesta dragonilor la Dublin, după 1-0 cu Braga în finala Europa League. Un pariu riscant pentru un fotbalist de 29 de ani, dar pînă la urmă mutarea care i-a permis să-şi securizeze locul în reprezentativa Portugaliei. "Nu există o provocare mai mare pentru mine. Mă simt cu adevărat împlinit cînd evoluez pentru ţara mea", spune jucătorul împrumutat de Porto. Din cantonamentul din Antalya, Beto s-a confesat cititorilor Gazetei. Subiectele abordate: bizareriile Ligii 1, gestul de la Sibiu, dar şi relaţia cu Goncalo, fiul său de 3 ani.

- Beto, au trecut 6 luni de cînd joci în România. Rămîi consecvent primelor tale declaraţii cînd spuneai că te feliciţi pentru alegerea ta?
- Da, pînă acum sînt fericit că sînt aici şi că am ales CFR-ul. Am 29 de ani, era un moment important în cariera mea şi aveam emoţii, dar acum pot spune că am făcut alegerea potrivită. Ştiam unele lucruri despre România pentru că unul dintre cei mai buni prieteni ai mei de la Porto e Săpunaru. Am discutat în permanenţă cu Cristian. Mi-a spus că îşi iubeşte ţara şi că nu poate vorbi altfel decît frumos despre România, dar m-a îndemnat să aleg Clujul.

- Colegii tăi de la echipa naţională n-au fost surprinşi de alegerea ta?
- Mi-au spus mulţi colegi de la naţională că am calităţi pentru a juca într-un campionat puternic. Le răspund că mă simt excelent aici. Ce va fi în viitor? Poate voi pleca într-un campionat mai puternic, poate rămîn la CFR. Nu ştiu, viitorul îi aparţine lui Dumnezeu. Tot ce ştiu acum este că următoarele 5 luni le voi petrece la Cluj. Vreau să merg la Campionatul European, să reprezint Portugalia şi apoi voi vedea, voi lua o decizie.

- Cum ţi se pare nivelul fotbalului românesc?
- Multă lume spune că e scăzut, dar nu sînt de acord. Există calitate şi la nivelul antrenorilor, şi la cel al jucătorilor. Evident că sînt alte campionate de un nivel mai ridicat, dar nu cred că fotbalul românesc este atît de jos cum spun unii. Sînt 4-5 echipe care luptă pentru titlu, iar asta propune un suspans care lipseşte în altă parte. Cea mai mare problemă în fotbalul românesc este discrepanţa uriaşă între echipele de top şi cele din partea de jos a clasamentului. În plus, cred că sînt doar 5-6 stadioane bune, iar în rest sînt probleme.

- Ce ai schimba în România?
- Nu ştiu, nu sînt persoana potrivită pentru a răspunde la această întrebare. De abia am ajuns aici, nu pot spune ce aş schimba, fiindcă i-aş înfuria pe unii. Sînt un nimeni în România şi nu vreau să rămîn la acest stadiu. Dacă aş vrea să schimb ceva şi aş spune lucrurilor pe nume, unii oameni s-ar supăra şi e mai bine pentru mine să nu vorbesc.

"Nu sînt un trişor"

- Ai reacţionat după un meci la adresa arbitrajului, deranjat că centralul nu ţi-a permis să vorbeşti cu el...
- Da, la meciul cu Ceahlăul. Am ieşit din careu cu mîinile la spate şi i-am spus arbitrului că este total anormal că jucătorii Ceahlăului erau pe jos încă din primele 10 minute şi trăgeau de timp. Mi-a dat galben imediat şi mi-a spus: ««Nu ai dreptul să vorbeşti cu mine»». L-am întrebat de ce? Şi i-am spus că în toată lumea jucătorii vorbesc cu arbitrii, evident, cu respect. Nu am strigat, nu l-am lovit, nu am fost nepoliticos. Am rămas stupefiat de reacţia lui, nu mai trăisem niciodată aşa ceva.

- Ce alte lucruri ţi s-au părut ciudate?
- Presa, relaţia cu presa. La meciul cu Sibiul mi s-a spus că sînt cel mai mare actor. Făcusem ceva normal, o reacţie inteligentă. Ziariştii au transformat asta într-un act de comedie. Gestul meu a fost o reacţie de inteligenţă! Am lovit mingea greşit la acea fază şi l-am simţit pe adversar în spatele meu. Am lovit mingea atît de prost, încît am crezut că mă lovise şi am căzut la pămînt. A doua zi am fost transformat în cel mai mare trişor şi am decis să nu mai vorbesc cu presa pentru că dacă arăt respect vreau să primesc înapoi respect. S-a mers oricum prea departe, cu gesturi care m-au şocat de-a dreptul.

- La ce te referi?
- A venit chiar o televiziune care a vrut să îmi dea o statuetă pentru cel mai bun actor din România. Îţi dai seama unde se ajunsese? M-am uitat şi eu la televizor, am văzut faza şi m-a apucat rîsul. Dar s-a întîmplat, v-am explicat cum. Nu sînt un trişor, nu îmi bat joc de fotbal.

- Care a fost reacţia ta cînd ai aflat că trebuie să mergi într-un cantonament care va dura o lună?
- Clar, nu sînt obişnuit cu asemenea cantonamente, este pentru prima dată în carieră cînd trebuie să gestionez o întrerupere atît de lungă a campionatului. Încerc să mă concentrez la ceea ce am de făcut şi să uit că sînt departe de casă. Muncesc din greu, ca şi cum peste cîteva zile aş avea un meci oficial, la Cluj. E zăpadă în România, nu sînt condiţii, aşa că ne pregătim aici.

- Au fost echipe care au ales să alerge la munte în prima parte a cantonamentelor...
- Am văzut la televizor. Sînt metode şi metode. Este o treabă a antrenorilor, nu pot spune că mi-e familiar un asemenea sistem de pregătire. Am văzut că antrenorul Stelei, de exemplu, a recurs la strategia asta. Nu o pot contesta, îi respect pe competitorii noştri. Dacă vrei să-i pui pe jucători să alerge în zăpadă, îi pui să facă asta. Nu ştiu dacă este potrivită pentru fotbal, este metoda lui. Dacă Jorge Costa ne va cere asta, o vom face şi noi. Dar îl ştiu bine şi nu va pretinde niciodată aşa ceva. Este periculos să alergi pe zăpadă, te poţi alege foarte uşor cu rupturi musculare.

Tatuaj în memoria tatălui

- Ce-ţi lipseşte cel mai mult din Portugalia?
- Fiul meu, Goncalo. Are 3 ani şi am stat împreună 3 săptămîni, în vacanţă. Apoi, m-a condus la aeroport, spunîndu-mi cu lacrimi în ochi că vrea să vină cu mine. Îmi urmăreşte meciurile la televizor, spune că ar vrea să se facă portar. E nebun ca şi mine, deci are toate şansele. I-am amenajat o poartă, în curte, şi se antrenează deja. Îmi aminteşte de relaţia pe care am avut-o cu tatăl meu, de faptul că voiam să fiu exact ca el.

- Tatăl tău a fost un model pentru tine?
- A fost eroul meu. M-a învăţat să fiu bărbat, m-a învăţat totul despre viaţă, iar cînd l-am pierdut a fost un moment extrem de dificil pentru mine. Mi-am tatuat o cruce pe spate în onoarea lui. Am şi un înger păzitor şi numele fiului meu tatuate pe piele. Tatăl meu a lucrat în trupele anti-tero, iar eu am crescut cu dorinţa de a face exact ceea ce făcea tatăl meu, aşa cum în acest moment eu sînt oglinda lui Goncalo.

- Familia ta are origini italieneşti?
- Da, străbunicul meu s-a născut la Bari, eu la Lisabona. Mi s-a spus că numele nostru era de fapt Pimparelli. Între timp, s-a pierdut un "i", cînd s-a înregistrat certificatul de naştere.

- Care e relaţia ta cu Jorge Costa, un idol pentru FC Porto, echipa de la care ai venit tu?
- Pentru mine e mai mult decît un antrenor. El merită şi prietenia mea, şi respectul meu, pentru că e o persoană minunată şi un antrenor bun. Îi respect orice decizie. Merg cu el pînă la capăt. E o legendă a lui Porto, un exemplu pentru mine. Sînt un simplu jucător pentru el, în teren, dar şi un prieten în afara stadionului. Aşa că trebuie să îl respect dintr-o dublă perspectivă.

- Îţi place Clujul?
- Da, e un oraş prietenos, toată lumea mă tratează frumos. Nu am de ce mă plînge. Pot face absolut orice, fără să mă simt ameninţat într-un fel sau altul. Oamenii sînt liniştiţi şi calzi.

- Spuneai că îţi plac meciurile cu presiune. Cum ai trăit derby-ul cu "U"?
- L-am simţit ca pe un derby adevărat, dar a fost un lucru care nu mi-a plăcut. Am jucat pe stadionul nostru, dar fanii rivalilor au fost mai mulţi. Colegii mei mi-au explicat că în fiecare an se întîmplă la fel, că fanii lui "U" umplu stadionul. E ca şi la Benfica cu Sporting, Benfica are de partea ei aproape toţi fanii. Înţeleg, dar pe stadionul meu aş prefera să am mai mulţi fani de-ai noştri, decît ai rivalilor, aşa mi s-ar părea normal.

"1,82? Prea puţin!"
Beto a ratat de-a lungul carierei contracte la echipe importante din Bundesliga. "Am negociat cu două echipe din Germania. Mi s-a spus la final: eşti bun, dar ai numai 1,82 metri. Noi căutăm portari de peste 1,90, fiindcă aici e un fotbal foarte fizic. Mă enerva mereu asta şi chiar am răbufnit: ««Voi vreţi un portar care să pareze mingi, să aducă puncte echipei sau căutaţi un goalkeeper de peste 1,90 chiar dacă face numai act de prezenţă?»». Reprezentanţii unui club care m-a refuzat au vorbit cu agentul meu şi regretă acum că l-au ales pe omul de 1,97", a povestit lusitanul.

Iubeşte snooker-ul
Portarul de 29 de ani adoră snookerul, preferatul său fiind Ronnie O'Sullivan. "E un exemplu pentru mine. Telecomanda televizorului meu rămîne blocată pe Eurosport atunci cînd joacă englezul. Îmi place să şi joc snooker. Nuno Diogo şi Celestino sînt clienţii mei. De cele mai multe ori cîştig eu, ca să nu spun că asta se întîmplă de fiecare dată", s-a amuzat Beto.

Beto despre....

- portarii din România... Îmi plac mult Tătăruşanu şi Mario Felgueiras, de la Braşov. Sînt doi goalkeeperi de calitate.

- superlativele Ligii 1... Wesley nu mai putea fi o surpriză pentru mine. Îl ştiam din Portugalia. Mai e un mijlocaş la Braşov, Chipciu. S-a transferat la Steaua? E un fotbalist bun. Şi Hora, de la CFR, va fi o surpriză plăcută.

- echipele favorite... Porto şi Real Madrid sînt cluburile pe care le iubesc cel mai mult. Cînd se joacă El Clasico, vestiarul CFR-ului e realmente scindat.

- atmosfera de la CFR... e un mediu excelent, am găsit aici o adevărată familie. Cred că asta e reţeta succesului acestui club.

- Arpad Paszkany... e sută la sută cel mai bun conducător din România. Ştie cum să discute cu jucătorii, e o plăcere pentru mine să discut cu un astfel de om.

"Am cîştigat 9 trofee în cariera mea. Trăiesc pentru asta, pentru performanţă. Sper să cîştig şi în România ceva" (Beto, portar CFR Cluj)

"Vom ajunge pînă la începutul returului la un nivel maximal. Va urma o bătălie dură pentru titlu" (Beto, portar CFR Cluj)

20 de milioane de euro e clauza de reziliere a contractului lui Beto cu FC Porto

800.000 de euro pe sezon cîştigă internaţionalul portughez

este locul ocupat de Beto în Top Gazeta după meciurile din tur. Pe primele două locuri au fost Bălgrădean şi Tătăruşanu