Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
Fotbal

Andone a găsit soluția pentru a rezista la programul încărcat din tur. Antrenează două echipe!

Antrenorul a deplasat în Austria un lot de 26 de jucători. Portughezii Ivo Pinto și Mario Felgueiras ajung mîine la Abtenau, iar "feroviarii" au anunțat că vor mai transfera un atacant

Ioan Andone are la dispoziție 28 de jucători la începutul pregătirilor, fără ca "vișiniii" să fi luat vreun junior în lotul deplasat la Abtenau. CFR a plecat ieri în cantonament, iar din delegația clujenilor fac parte 26 de fotbaliști. Luni vor ajunge în cantonament și portughezii Ivo Pinto (fundaș dreapta, 22 de ani) și Mario Felgueiras (portar, 25 de ani). Mai mult, Andone a anunțat că "vișiniii" vor mai perfecta un transfer în ofensivă. "Mai luăm un atacant. Avem trei variante, un brazilian, un argentinian sau un portughez", a declarat "Fălcosul".
Opțiunea nr. 1: 4-4-2
Andone a anticipat sezonul de foc care-i așteaptă pe clujeni. "În principiu, o să încerc să ne așezăm într-un 4-4-2. Am 4 atacanți la dispoziție și va veni și al cincilea. Atunci, ar fi păcat să joc cu unul singur și să las patru pe bancă. Trebuie să fim atenți la strategia din acest tur. Am putea juca în jur de 30 de meciuri, practic aproape un campionat întreg. Sîntem datori să intrăm în grupele Champions League și asta să nu ne compromită șansele la titlu. Trebuie să evităm dezastrul și reculul pe care campioanele României le-au avut după participarea în grupe. Pentru asta am nevoie de un lot numeros, care să-mi poată permite să fac 6-7 schimbări în echipă, de la un meci la altul. Voi urmări, la Abtenau, să-i aduc pe toți la același nivel, din punct de vedere fizic, iar apoi vom lucra la omogenizare și la închegarea sistemului de joc", a spus Ando.
Mureșan: "Cel mai bun lot"
Președintele Iuliu Mureșan a declarat la plecarea în Austria că "vișiniii" au cel mai bun lot de cînd acesta e președintele clubului. "Ne-am întărit mai tare în această vară. Ne trebuie calitate, pentru că vom avea parte de un program infernal în tur. Acest lot îi permite lui Ando să folosească chiar și două echipe diferite de la un meci la altul. Aceasta a fost și cheia succesului pe finalul campionatului trecut. S-a cîștigat titlul pentru că Ando a putut schimba 6-7 jucători de la o etapă la alta, în condițiile în care se juca din 3 în 3 zile", a declarat Iuliu Mureșan.

"Voi încerca să văd și cum răspund jucătorii la alte sisteme de joc, 4-2-3-1 sau 4-3-3. Însă, ideea mea e să jucăm cu doi atacanți"
Ioan Andone, antrenor CFR Cluj

28 de jucători vor lucra sub comanda lui Andone în primul cantonament al verii. CFR a mai cedat trei fotbalişti sub formă de împrumut: Batin, Bud și Buș

ECHIPA TITULARILOR
Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Maftei, Camora - Deac, G. Mureșan, Sare, D. Valente - Sougou, Kapetanos

ECHIPA REZERVELOR
Stăncioiu - Panin, Piccolo, Rada, Sepsi - Hora, Rui Pedro, Godemeche, Bastos - L. Ganea, Ronny

Lotul deplasat la Abtenau
Portari: Stăncioiu, Mincă, Amadio
Fundași: Cadu, Maftei, Camora, Sepsi, Lionn, Panin, Piccolo, Rada, Edimar, Nuno Diogo
Mijlocași: Diogo Valente, G. Mureșan, B. Sare, C. Deac, Rui Pedro, Bastos, Hora, Godemeche, Nicoară
Atacanți: Sougou, Kapetanos, Ronny, L. Ganea
* Felgueiras și Ivo Pinto ajung mîine în cantonament

"Dacă-l voiam pe Antal îl luam"
Iuliu Mureșan a comentat transferul lui Liviu Antal la Vaslui. Președintele a declarat că nu e interesat de Wesley sau Eric. "Dacă-l voiam neapărat pe Antal, atunci îl luam. Eric e un jucător bun, dar nu cred că se pliază pe stilul nostru. Avem nevoie de alt fel de jucători la CFR, fotbaliști cu altă mentalitate", a spus Mureșan, care a comentat și informațiile care-l dau pe brazilianul Walter (FC Porto) la Cluj: "Cînd m-ați întrebat de plecare lui Walter de la Cluj, eu v-am zis că n-a fost niciodată aici. Credeți că-l aduc înapoi? Niciodată!".

Titlul, cel mai important obiectiv

Paszkany i-a trasat lui Andone patru obiective: cîștigarea Supercupei, dubla titlul şi Cupa României și accederea în grupele Champions League. Iuliu Mureșan a declarat ieri că realizarea cea mai importantă ar fi cîștigarea unui nou titlu. "E cel mai frumos să fii campion în țara ta. Pentru început vom încerca să cîștigăm Supercupa, cred că o vom și face. Apoi vom forța calificarea în grupele Champions League unde, față de alți ani, îmi doresc să facem o figură mai frumoasă", a spus "Murinio".



Studiul de Audienta si Trafic Internet
paykasa - paykasa kart