Auzind rezultatul Stelei la Reghin, selecţionata internaţională de la Cluj a descins în provincialul Urziceni cu chipul unui nobil scăpătat, constrîns la domiciliu obligatoriu între nesfîrşitele ogoare. Copleşit de ultimele nereuşite, Andone nu prea mai ştie pe cine să bage şi pe cine nu. Prin urmare, la Urziceni, Dubarbier, vedeta de acum nici două săptămîni de pe Dinamo, a rămas rezervă.
Cînd Dani a marcat, după doar 5 minute de joc, cu capul, la un corner bătut de Trică, vişiniii s-au repezit la bancă şi şi-au îmbrăţişat zgomotos şi încrîncenat antrenorul, de parcă ar fi scăpat din mîinile băştinaşilor. Echipa lui Dan Petrescu n-a căzut, a revenit în meci şi după o minge trimisă de Burns (excelent mijlocaşul australian!) şi deviată nefericit de Sousa, a egalat prin Dănălache (min. 10).
După primul sfert de oră electrizant, meciul a mai scăzut, Unirea părînd că domină, măcar din punct de vedere tactic, ostilităţile. CFR a plimbat mingea mult, dar fără soluţii, Fabbiani s-a luptat ca la sumo cu Galamaz şi Mehmedovici, a căzut pe jos şi cînd trebuia, şi cînd nu, iar cînd a ajuns în fine la finalizare (min. 28), "Căpcăunul" a şutat în slăvile cerului, stîrnind ilaritate. Cam puţin pentru accesul direct în Liga Campionilor!
Dominarea clujeană a curs tot actul secund, dar a fost stereotipă şi dominată de o nervozitate explicabilă pentru o echipă care nu demult avea 11 puncte avans. Ocazia reprizei a doua a avut-o Urziceniul, prin Stancu, acesta ratînd singur cu Stăncioiu. Ardelenilor din patru zări le-a rămas doar frustrarea celor care se depărtează tot mai mult de titlu.
13 puncte a pierdut CFR în duelul cu Steaua în ultimele 8 etape
5 luni au trecut de cînd CFR a reuşit să lege două victorii consecutive în Liga I