Deşi a anunţat că doreşte să se transfere la Independiente deoarece nu şi-a primit salariul în ultimele luni, Fabbiani s-a lovit de refuzul noii conduceri de la Newell's. Şefii clubului au negociat din nou, sîmbătă, cu Luciano Duthu, reprezentantul lui Fabbiani, căruia i-au transmis că vor să-l ţină pe "Căpăcun" la echipă, pînă la sfîrşitul lui iunie 2009, data scadentă a împrumutului de la CFR. "Le-am pus în vedere părerea conducerii şi a antrenorului. Noi vrem să rămînă şi să-şi respecte contractul. Dincolo de datoria pe care conducerea anterioară a realizat-o, ideea e să-i plătim şi restanţele pe decembrie, în primele zile ale lunii ianuarie, în măsura în care generăm venituri. Îl aşteptăm pe 6 ianuarie la reunirea lotului", a declarat unul din şefii clubului din Rosario în presa argentiniană.
În schimb, "Căpcăunul" ar dori să-şi schimbe echipa la începutul anului viitor. "Transferul la Independiente mă tentează foarte mult pentru că este un club cu istorie şi tradiţie. Nu vreau să mă întorc în România, asta e sigur".







Scrie de ce iubeşti CFR Cluj. Cînd ţi-a intrat prima oară în suflet această echipă? Aici este locul unde putem aşterne cîteva rînduri scrise din inimi care bat în alb-vişiniu.







