Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
13.10.2009 FOTBAL

SUPORTERI » Iniţiativă ChefereTV » Trofeul suporterilor CFR Cluj

ChefereTV inițiază alături de galeriile echipei CFR 1907 Cluj un proiect grandios ce se va desfășura pe parcursul unui an competițional, este vorba despre TROFEUL SUPORTERILOR CFR CLUJ. Trofeul va fi câștigat în fiecare an de către un jucător al echipei, în urma evoluțiilor acestuia pe parcursul întregului an competițional, conform voturilor suporterilor şi a notelor acordate de către galerie

     Foto 1

Această inițiativă a avut la baza dorința de a dovedi încă o data în plus atașamentul, suportul şi aprecierea suporterilor față de jucătorii echipei, în speranța că aceștia vor prețui al 12-lea jucător cum se cuvine şi implicit că vor râvni acest trofeu, luptându-se pentru el..

Trofeul reprezintă aprecierea supremă pe care un jucător o poate primi din partea suporterilor, astfel încât el este în cele din urma cel mai de preț dintre toate ce pot fi câștigate; trofeul vine din sufletul celor prezenți pe stadion sau care urmăresc evoluțiile favoriților din toate colțurile lumii..

Sperăm ca prin acest gest jucătorii să lupte pe teren cu gândul la al 12-lea jucător care a fost, este şi va fi mereu alături de el în lupta pentru glorie! Totodată sperăm ca această inițiativă să reprezinte un stimulent în plus pentru echipă pentru corectarea jocului şi atitudinii în teren..

Amănunte suplimentare sunt disponibile AICI.

COMENTARII (31)

1 2
De chefere pe 16.10.2009 la 16:52

Scippio a spus pe 16.10.2009 11:57 CHEFERE Excelenta idee, subscriu 100%. Dar trofeul in sine in ce va consta? Doar se va anunta asa ca un titlu onorific, va fi ceva gen o diploma sau chiar un trofeu palpabil?

Merci! :) Va fi palpabil..un trofeu pe care il poti vedea pe pagina respectiva :D Va fi ceva organizat la ultima partida din campionat, cu ajutorul clubului speram.
CITEAZA
De Scippio pe 16.10.2009 la 11:57
De chefere pe 15.10.2009 la 10:41

O propunere modesta a spus pe 14.10.2009 03:46 Salutare la toti! Sunt plecat din tara, dar urmaresc cat pot de des meciurile CFR-lui - fie la televizor, fie si in direct: acasa in Gruia sau, de exemplu, la Londra (asta nu ca sa ma laud). Uite o propunere: votarea sa se faca primordial la stadion; daca cineva din afara - ca si mine - nu poate merge la meci, sa poata vota inregistrandu-se la una dintre galerii (poate sa si cotizeze, sa zicem, cu 5 euro, bani cheltuiti pentru trofeu). In schimb are primi o parola prin care sa poata vota pe net. Inregistrarea se poate face prin cunostinte, cu siguranta fiecare cunoaste pe cineva acasa. In rest: Forzza CFR! (si sa nu-l mai injurati pe Conceicao: la meciul cu Iasi chiar ratarile iresponsabile s-au razbunat, nu prea a avut el ce sa faca...)

E idilic...dar nerealizabil. Inca in Romania oamenii nu sunt dispusi sa plateasca nici 1 euro pentru servicii online. Oricum, cu certitudine NU VOI PERCEPE NICIO TAXA PENTRU VOT SAU TROFEU!!! Este vorba de CFR Cluj si de suporteri. Trofeul vine din partea suporterilor, din inima, deci ar fi culmea sa percep bani sa iti spui parerea. Nu as putea face asta nici in ruptul capului, oricum site-ul il voi mentine FREE din toate punctele de vedere (FREE pt. toti, FREE de reclame si MONEY MAKERS). Trofeul nu e o problema de achizitionat. Treaba cu parolele este insa o idee buna. In acelasi timp trebuie avut in vedere ca nu toti se pricep la internet, oricat de ciudat ar parea. Un click oricine poate da, o logare si stufff...mai putin.
CITEAZA
De chefere pe 15.10.2009 la 10:36

rakanishu0210 a spus pe 14.10.2009 15:53 Sunt paralel cu tehnica, dar poate se reuseste un sistem de votare similar cu cel in care se posteaza aici (adica nick + adresa de miel), asta ar rezolva si problema IP-urilor. Si nu cred ca limitarea votantilor exclusiv la cei care vin la meciuri este in interesul cuiva. Din contra, daca bine am inteles demersul lui chefere, unul dintre scopuri este tocmai atragerea unui numar cat mai mare de simpatizanti din toata tara.

cel mai corect ar fi 1 vot/partida/IP...o fi tehnica asa de avansata si scripturile foarte sofisticate, dar crede-ma ca nimic nu e garantat ca fiind sigur 100%...frauda se poate face...oricum pot urmarii IP-urile si frecventa votului, deci oricand pot anula voturile din burta.
CITEAZA
De chefere pe 15.10.2009 la 10:34

cobhc a spus pe 15.10.2009 01:11 Cei din galerie habar n-au de fotbal. Sunt in mare parte bosorogi fara ocupatie si tineri fara viitor.

1. Scuza-ma, dar cred ca generalizezi aiurea. 2. Pui prea usor etichete, de ce te erijezi in cineva mai presus decat altii? 3. Pun ramasag ca nu cunosti nici 10% din galerie, nu stiu cum judeci...asa ai tu impresia? 4. Si eu fac parte din galerie...deci mi-ai pus eticheta...in real life nici nu stii cine sunt si ce fac, nu-i asa? OK, vezi ce usor e sa dai chix? 5. Vorbesc doar de kvsc pe care ii cunosc. 6. HAI CFR 1907 CLUJ!
CITEAZA
De cobhc pe 15.10.2009 la 01:11
Cei din galerie habar n-au de fotbal. Sunt in mare parte bosorogi fara ocupatie si tineri fara viitor.
CITEAZA
De rakanishu0210 pe 14.10.2009 la 15:53
Sunt paralel cu tehnica, dar poate se reuseste un sistem de votare similar cu cel in care se posteaza aici (adica nick + adresa de miel), asta ar rezolva si problema IP-urilor. Si nu cred ca limitarea votantilor exclusiv la cei care vin la meciuri este in interesul cuiva. Din contra, daca bine am inteles demersul lui chefere, unul dintre scopuri este tocmai atragerea unui numar cat mai mare de simpatizanti din toata tara.
CITEAZA
De chefere pe 14.10.2009 la 15:50

desene a spus pe 14.10.2009 12:16 nu se poate face o lista cu toti suporterii care doresc sa voteze? inscrierile sa se faca la stadion si votul sa se faca pe internet (e mai usor asa)

cred e imposibil acest lucru din pricina ca pot dori n oameni sa voteze, cum s ii stii pe toti si cum sa ii contaabilizezi de vreme ce unii nu pot vota decat pe internet, fiind din alte orase din tara sau din strainatate. oricum...se poate vota in fiecare zi in POLL, i vot/pers/zi...deci cine are o preferinta sau o obsesie ;) o poate exprima acolo :)
CITEAZA
De chefere pe 14.10.2009 la 15:48

alexsd a spus pe 14.10.2009 13:20 o intrebare Chefere, de unde se ia nota galeriei? ca am vazut ca aparea acolo pe site si in ceea ce zici ca jumate sau un procent anume va fi nota galeriilor, din partea cui vine asta? cum se alege?

se discuta in galerie, in fiecare, si de obicei cei care se ocupa de site-urile galeriilor pun notele pe siteuri. de acolo se preiau acele note.
CITEAZA
De alexsd pe 14.10.2009 la 13:20
De desene pe 14.10.2009 la 12:16
nu se poate face o lista cu toti suporterii care doresc sa voteze? inscrierile sa se faca la stadion si votul sa se faca pe internet (e mai usor asa)
CITEAZA
De O propunere modesta pe 14.10.2009 la 03:46
De chefere pe 14.10.2009 la 02:11

deaduralex a spus pe 14.10.2009 01:36 Memorarea IP-urilor de unde s-a votat este un lucru cât se poate de simplu. Problema e alta: s-ar putea ca cineva să acceseze saitul de la mai multe IP-uri. Şi nu mă refer doar la a intra pe sait de la vecini, rude, sau internt-cafe-uri. La UPC, de pildă, dacă îţi pui temporar un router, ţi se schimbă automat adresa IP (când îl îndepărtezi, se schimbă iar). Toţi cei care au internet cu IP alocat dinamic se pot trezi oricând cu un alt IP (şi majoritatea furnizorilor oferă aşa, dacă nu chiar toţi).

corect...deci o gandim altfel ;)
CITEAZA
De deaduralex pe 14.10.2009 la 01:36

chefere a spus pe 13.10.2009 19:12 super ideea cu premiul...sa vad cat e de realizabil cu stocarea IP-urilor...in cazulş asta ar fi vb de o aplicatie care costa ceva bani sa o pot implementa, e mai mult decat un simplu poll....vedem...timp sa am :)

Memorarea IP-urilor de unde s-a votat este un lucru cât se poate de simplu. Problema e alta: s-ar putea ca cineva să acceseze saitul de la mai multe IP-uri. Şi nu mă refer doar la a intra pe sait de la vecini, rude, sau internt-cafe-uri. La UPC, de pildă, dacă îţi pui temporar un router, ţi se schimbă automat adresa IP (când îl îndepărtezi, se schimbă iar). Toţi cei care au internet cu IP alocat dinamic se pot trezi oricând cu un alt IP (şi majoritatea furnizorilor oferă aşa, dacă nu chiar toţi).
CITEAZA
De deaduralex pe 14.10.2009 la 01:29

deaduralex a spus pe 14.10.2009 01:27 Subscriu.

Mă refeream doar la aspectele tehnice, nu şi la ultima parte, cu chefereTV :)
CITEAZA
De deaduralex pe 14.10.2009 la 01:27

paul8620 a spus pe 13.10.2009 16:21 nu consider relevant doar votul online... parerea mea ca ar trebui urne de vot la stadion ... sau mai mult sa voteze doar galeria ca ei sunt si in deplasari si simt vibratiile ce vin din galeria adversa ei sunt cei care sunt indreptatiti sa voteze deoarece ei sustin echipa pe toate colturile lumii.... pe site pot vot si suporterii altor echipe si nu ar fi fair play fata de jucatorii echipei noastre... apreciez idea dar trebuie gandita din toate punctele de vederea nu doar acelea de a atrage oameni pe chefereTV

Subscriu.
CITEAZA
De ko-ko pe 13.10.2009 la 22:56
@chefere : Eu mai am o initiativa, dar nu stiu in ce masura isi poate gasi ecouri...ca CFR Cluj sa aiba socios in randul suporterilor.Sigur, este un model care are sanse de reusita la cluburile mari, gen Barcelona sau Benfica, dar de ce nu sa incepem sa consideram si clubul nostru ca unul mare?!Aceasta este o actiune ce trebuie coordonata de un om de incredere(precum, exact, chefere)impreuna cu cei din conducere.Sumele astfel stranse ar putea fi folosite pentru diferite materiale cu inscriptii CFR(gen banere, steaguri, stegulete, confetti).Numele acestor cotizanti sa fie trecute, gravate in piatra undeva(foarte bine pe zidul de sprijin dinspre Masinistilor de ex).Ar fi o initiativa minunata.Desigur, trebuie apreciata o cotizatie suportabila de fanii CFR-ului(sa spunem vreo 35-40 lei/luna).Imaginati-va bucuria cotizantului cand isi va vedea numele gravat pe arena CFR-ului si imaginati-va ce galeria frumoasa si ce public frumos colorat in alb-visiniu am putea avea cu o asemenea idee.Va invit la dezbateri pe aceasta tema...chefere, astept parerea ta...
CITEAZA
De ko-ko pe 13.10.2009 la 22:46
@chefere : Nu stiu care ti-e sistemul de vot dar dupa mine e simplu: note de la 1-10, un vot/IP dupa meciurile oficiale pentru fiecare jucator(afisezi echipa pe un teren virtual).La sfarsitul campionatului castiga cel cu nota mai buna, dar atentie, neaparat corelat cu minutele de joc, precum si cu notele atribuite de galerie(probabil ca ii poti da un 66%.Deci 2xnota suporterilor + 1x nota IP /3).Initiativa frumoasa, alaturi de aceea ca un IP ce a votat constant sa primeasca acel tricou cu autograful intregii echipe, si nu doar a unui jucator(poate ca respectivul utilizator a dat note mici castigatorului si nu se simte neaparat flatat de semnatura lui).Initiativa frumoasa, dar presupune munca multa.
CITEAZA
De djcristi85 pe 13.10.2009 la 22:40
Foarte tare, jos palaria Forzza CFR!!!! vom castiga sambata...
CITEAZA
De Bogdan pe 13.10.2009 la 21:17
De CFR pe 13.10.2009 la 19:27
De chefere pe 13.10.2009 la 19:12

rakanishu0210 a spus pe 13.10.2009 18:28 Orice idee de acest gen care poate insemna atragerea mai multor simpatizanti catre club (simpatizanti, NU suporteri) e mai mult decat binevenita. Daca microbisti din alte judete pot fi implicati, prin acest sondaj si simt ca fac si ei parte din familia alb-visinie, activ, clubul nu are decat de castigat. Din punctul meu de vedere e ok ca notele de pe cheferetv sa aiba o pondere de 50% in stabilirea castigatorului, tocmai din motivul antementionat, acela de implicare efectiva si a simpatizantilor (posibili viitori suporteri) care nu sunt prezenti pe stadion. O sugestie, cu permisiunea voastra, as face si eu, in masura in care este posibil (sunt dispus sa contribui): prin tragere la sorti, la sfarsitul anului, unul dintre cei care au votat, pe baza IP-ului, sa primeasca un tricou al castigatorului, cu autograful acestuia.

super ideea cu premiul...sa vad cat e de realizabil cu stocarea IP-urilor...in cazulş asta ar fi vb de o aplicatie care costa ceva bani sa o pot implementa, e mai mult decat un simplu poll....vedem...timp sa am :)
CITEAZA
De chefere pe 13.10.2009 la 19:11

paul8620 a spus pe 13.10.2009 16:21 nu consider relevant doar votul online... parerea mea ca ar trebui urne de vot la stadion ... sau mai mult sa voteze doar galeria ca ei sunt si in deplasari si simt vibratiile ce vin din galeria adversa ei sunt cei care sunt indreptatiti sa voteze deoarece ei sustin echipa pe toate colturile lumii.... pe site pot vot si suporterii altor echipe si nu ar fi fair play fata de jucatorii echipei noastre... apreciez idea dar trebuie gandita din toate punctele de vederea nu doar acelea de a atrage oameni pe chefereTV

oricum, repet, ideea ta cu voturile pe stadion e f buna. eu am sa cer suportul clubului pentru acest lucru, al galeriilor il avem, deci ar fi simplu...dar de al vorbe pana la fapte...e mult. sper sa fie realizabil though. merci de feedback...dar te inseli la ideea cu promovarea cheferetv.
CITEAZA
De rakanishu0210 pe 13.10.2009 la 18:28
Orice idee de acest gen care poate insemna atragerea mai multor simpatizanti catre club (simpatizanti, NU suporteri) e mai mult decat binevenita. Daca microbisti din alte judete pot fi implicati, prin acest sondaj si simt ca fac si ei parte din familia alb-visinie, activ, clubul nu are decat de castigat. Din punctul meu de vedere e ok ca notele de pe cheferetv sa aiba o pondere de 50% in stabilirea castigatorului, tocmai din motivul antementionat, acela de implicare efectiva si a simpatizantilor (posibili viitori suporteri) care nu sunt prezenti pe stadion. O sugestie, cu permisiunea voastra, as face si eu, in masura in care este posibil (sunt dispus sa contribui): prin tragere la sorti, la sfarsitul anului, unul dintre cei care au votat, pe baza IP-ului, sa primeasca un tricou al castigatorului, cu autograful acestuia.
CITEAZA
De desene pe 13.10.2009 la 18:10
superba ideea! doar ca n`as fi pt votul online, mai bine la stadion. motivele s`au spus mai jos. oricum, felicitari pt initiativa, imi place :)
CITEAZA
1 2

Comenteaza


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu

ALTE STIRI DIN FOTBAL

Băieţi de milioane...

Clujenii şi-au surclasat adversarii în retur. Kapetanos a deschis scorul. Elveţienii puteau reveni în joc, dar...

Supermutare! » CFR...

Jucătorul care a evoluat în sezonul trecut în Primera Division, la Gijon, va fi cedat în Liga 1 pînă în vara...

FC Basel - CFR Cluj...

După un început timid, în care FC Basel a făcut tot ce a vrut cu apărarea CFR-ului, clujenii au reuşit să...

Basel e în formă »...

Alexander Frei a fost menajat la ultimele partide pentru a fi pe teren la confruntarea cu CFR

MECIURI

  • Rapid
    Rapid
  • -
  • CFR Cluj
    CFR Cluj

25.08.2016 21:30

CELE MAI COMENTATE

MOTORSPORT

Un raliu care a decurs bine, dar s-a sfarsit prost!

Bogdan Marisca si Sebastian Itu au demonstrat la “Timis Rally – Realitatea TV” ca sunt intr-o forma buna si sunt pregatiti sa se lupte pentru podiumul campionatului. Inca din a treia proba speciala a raliului cei doi s-au instalat in fruntea clasamentului provizoriu al competitiei, pozitie pe care au pastrat-o, cu o singura exceptie, pana dupa speciala cu numarul 12


AUTOGRAFELE CLUJENILOR

SITEURI CFR CLUJ

LEGENDE

Ferguson din Gruia

Doctorul Rădulescu, al cărui nume îl poartă arena pe care joacă liderul, a făcut istorie la CFR şi datorită metodelor sale inedite

ANTENA1.O

  • SUGESTII

Parerea ta conteaza!

Asteptam opinia ta si sugestiile despre noul site. Multumim!

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
48         1 2 3
49 4 5 6 7 8 9 10
50 11 12 13 14 15 16 17
51 18 19 20 21 22 23 24
52 25 26 27 28 29 30 31

SONDAJ

Care credeți că e cea mai importantă achiziție a verii?

  1. Sougou 214 ( 45.82 %)
  2. Weldon 142 ( 30.41 %)
  3. Camora 60 ( 12.85 %)
  4. Renan Garcia 24 ( 5.14 %)
  5. Ronny 19 ( 4.07 %)
  6. Lionn 8 ( 1.71 %)
  7.  
  8. Total : 467

  1. » arhiva sondaje

Programul GSPTV

  • Sursa programelor TV


Studiul de Audienta si Trafic Internet
paykasa - paykasa kart